Un poliţist în vârstă de 21 de ani, din localitatea Ghizela, judeţul Timiş, a murit în postul de Poliţie. A fost găsit de colegul său care a chemat imediat ambulanţa. Medicii l-au resuscitat pe tânăr, dar după aproximativ o oră a fost declarat decesul, transmite News.ro.
Poliţistul în vârstă de 21 de ani care intrase joi seară la serviciu în tura de noapte, la Postul de Poliţie Ghizela din judeţul Timiş, i-a spus colegului său, în jurul orei 22.00, că se duce la toaletă. Îngrijorat că acesta nu se mai întoarce, colegul a mers să vadă ce se întâmplă. L-a găsit inconștient şi a sunat imediat la numărul de urgenţă 112.
Cauza morţii urmeză să fie stabilită de medicii legişti
Un echipaj al ambulanţei a sosit imediat la faţa locului, iar medicii l-au resuscitat pe tânărul poliţist aproximativ o oră, însă într-un final au declarat decesul. Din primele date se pare că poliţistul a suferit un infarct. Cauza morţii urmeză să fie stabilită de medicii legişti, în urma autopsiei.
Agentul de poliţie era din Băile Herculane, era absolvent al Şcolii de Poliţie ”Vasile Lascăr” din Câmpina şi era încadrat în structura de Poliţie din Timiş de aproximativ un an.
Citește şi: Planul de cumpărare a 32 de avioane F-35 din SUA, aprobat de Guvern
Citeste mai mult