Olimpiada Națională de Chimie pentru clasele VII – XII s-a desfășurat la Buzău, în perioada 28 aprilie – 2 mai a.c. Județul Suceava a fost reprezentat de un lot format din 9 elevi, care au fost însoțiți de prof. Cristina Amalia Dumitraș, de la Colegiul Tehnic ”Lațcu Vodă” Siret. Rezultatele finale arată că elevii suceveni au obținut un premiu I și patru mențiuni, dar mai ales o selectare în lotul lărgit al României.
Este vorba despre Şerban Marian Popescu, clasa a XII-a, de la Liceul Teoretic ”Ion Luca” Vatra Dornei, îndrumat de prof. Lavinia Gîm, care a obținut Mențiune și se va pregăti în lotul lărgit având șansa de a participa la etapa internațională a olimpiadei.
Premiul I a fost obținut de Cristian Ştefan Filipoaia, clasa a XI-a, o Mențiune a primit Gabrielle Guliciuc, clasa a XI-a, și o Mențiune specială a obținut Alexia Mitrofan, clasa a IX-a, toți cei trei fiind elevi la Colegiul Național ”Ştefan cel Mare” Suceava, îndrumați de prof.dr. Carmen Gina Ciobîcă. De asemenea, a mai fost acordată o Mențiune specială elevului Luca Ioan Hudema, clasa a VII-a, de la Şcoala Gimnazială nr. 3 Suceava, îndrumat de prof. Rodica Nicorici. (O. N.)
The post Un premiu I și patru mențiuni, dar mai ales o selectare în lotul lărgit al României, la Olimpiada Națională de Chimie appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult