Parchetul European anchetează atribuirea unor contracte de digitalizare cu fonduri PNRR, în care este implicată și firma Aconnect Smart Software, fondată în Timiș. Compania a obținut 49 de contracte în mai puțin de doi ani, fără competiție în majoritatea cazurilor, scriu jurnaliștii de la G4Media.
„Parchetul European anchetează modul în care au fost atribuite contractele de consultanță și cele de digitalizare despre care Info Sud-Est și G4Media au relatat încă din anul 2023, conform surselor celor două publicații. Firma Aconnect Smart Software este parte din dosarul EPPO, conform surselor citate.”, se arată în articolul menționat.
Fondatorul și administratorul firmei Aconnect Smart Software SRL este Gabriel Al-Baba (30 de ani), originar din Timiș. Potrivit sursei citate, el este investigat pentru posibile conflicte de interese, după ce ar fi coordonat și consultanța pentru digitalizare, dar și atribuirea contractelor.
Al-Baba a fost activ în PSD încă din perioada liceului și a ocupat funcția de referent în Guvernul Dacian Cioloș, la vârsta de 20 de ani. De asemenea, a fost asistent în Liga Studenților Români din Străinătate, organizație fondată de fostul ministru al Digitalizării, Sebastian Burduja.
Conform sursei citate, Al-Baba a coordonat și activitățile de consultanță pentru digitalizare, reprezentând firmele care întocmeau caietele de sarcini, esențiale în stabilirea regulilor de atribuire a achizițiilor pentru digitalizare. Asta a dus la obținerea unor contracte semnificative cu primării din județele Tulcea și Vaslui, unde firmele pe care le coordona de facto întocmiseră deja consultanța și caietele de sarcini.
În județul Timiș, Aconnect Smart Software SRL a încheiat contracte cu mai multe primării, inclusiv cu cea din Lugoj. Conform platformei termene.ro, firma figurează cu cinci achiziții directe, printre care se numără și contractul cu Municipiul Lugoj.
Citeste mai mult