Autor: Simona Zaharescu
Uitatul este parte a vieții de zi cu zi – poate ai pățit să intri într-o cameră și să uiți motivul pentru care ai venit acolo sau să întâlnești pe cineva pe stradă și să nu-ți amintești numele.
Dar de ce uităm? Este doar un semn al unei tulburări de memorie sau există și beneficii?
O descoperire timpurie în acest domeniu arată că uitarea poate apărea pur și simplu pentru că amintirile unei persoane obișnuite se estompează în timp. Psihologul german Hermann Ebbinghaus, în secolul al XIX-lea, a creat „curba uitării”, care arată cum majoritatea oamenilor uită rapid detaliile unei informații noi, deși acest proces încetinește ulterior.
Totuși, uitarea poate avea scopuri funcționale. Creierul nostru este constant bombardat cu informații, iar dacă am reține fiecare detaliu, ar fi dificil să păstrăm informațiile cu adevărat importante. Un mod în care evităm acest lucru este prin lipsa de atenție. Laureatul Nobel, Eric Kandel, și alți cercetători au arătat că amintirile se formează atunci când conexiunile (sinapsele) dintre celulele creierului (neuroni) sunt întărite. Atenția asupra unui lucru întărește aceste conexiuni, permițându-ne să uităm detalii neimportante.
Deși oamenii pot deveni mai distrași pe măsură ce îmbătrânesc, iar tulburările de memorie, cum ar fi boala Alzheimer, sunt asociate cu deficiențe de atenție, uitarea detaliilor irelevante este necesară pentru a reține amintiri esențiale.
Gestionarea informațiilor noi
Amintirile trebuie să fie flexibile pentru a se adapta informațiilor noi. Dacă, de exemplu, drumul tău zilnic spre muncă se modifică, creierul trebuie să slăbească unele conexiuni de memorie și să le întărească pe cele noi pentru a reține ruta actualizată.
Incapacitatea de a ne actualiza amintirile ar avea consecințe grave. În PTSD (tulburarea de stres post-traumatic), imposibilitatea de a uita o amintire traumatizantă îi face pe cei afectați să fie reactivați constant de amintiri dureroase. Din perspectivă evolutivă, uitarea unor amintiri în favoarea informațiilor noi a fost, fără îndoială, benefică. Strămoșii noștri trebuiau să poată considera un loc nesigur dacă, la un moment dat, găseau o amenințare acolo.
Reactivarea amintirilor
Uneori, uitarea nu este o pierdere a memoriei, ci o dificultate de a o accesa. Cercetările pe rozătoare au demonstrat că amintirile uitate pot fi reactivate prin întărirea conexiunilor sinaptice. Rozătoarele au fost învățate să asocieze un semnal neutru cu un mic șoc, creându-se astfel o „amintire de teamă”. Activarea artificială a acestor neuroni, prin stimulare optogenetică, a arătat că astfel de amintiri pot fi activate sau dezactivate.
Acest fenomen este relevant și pentru oameni prin „fenomenul vârfului de limbă”, în care simți că știi un nume, dar nu-l poți accesa. Aceasta poate semnala că informația nu este uitată, ci doar inaccesibilă temporar. Este mai frecvent la persoanele mai în vârstă, care trebuie să sorteze o cantitate mai mare de informații pentru a-și aminti ceva.
În concluzie, uităm informații din mai multe motive: pentru că nu am fost atenți, pentru că informația se degradează în timp sau pentru a ne actualiza amintirile. Uneori, informațiile nu sunt uitate definitiv, ci doar inaccesibile. Toate aceste forme de uitare ajută creierul să funcționeze eficient și ne-au sprijinit supraviețuirea de-a lungul generațiilor.
Sursa: Sciencealert.com
Articolul Uneori este bine să mai și uităm apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult
