Unirea Principatelor Române, reflectată în presa transilvăneană. Potrivit Muzeului de Etnografie Brașov, la începutul anului 1859, Unirea Principatelor Române a devenit un subiect de interes în publicațiile românești din Transilvania, precum „Telegraful Român”, „Gazeta Transilvaniei” și „Foaie pentru minte, inimă și literatură”. În paralel, evenimentele au fost atent urmărite și de presa maghiară și săsească.
„Foaie pentru minte, inimă și literatură” a dedicat un amplu articol evenimentelor din Moldova și Țara Românească, jucând un rol esențial în răspândirea informațiilor despre Unire. Într-un articol din 13/25 februarie 1859, publicația menționa: „Iată, e a treia zi și poporul e tot în picioare! Dumnezeule, ce popor este poporul român! Când se inspiră de vreo idee, când are vreo bănuială, uită toate interesele private și se consacră numai pentru triumful cauzei române.”
La rândul său, „Gazeta Transilvaniei” a capturat emoția românilor față de dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza. În ediția din 31 ianuarie/11 februarie 1859, ziarul descria entuziasmul din Principate astfel: „După alegerea domnului Al. I. Cuza se prefăcu capitala României într-o mare de făclii și lumini. Îndată se improviză o iluminăciune măreață, cu făclii, precedată de bande muzicale și de un batalion militar român. O generală entuaziasmare cuprinse tot orașul, care răsuna de urări: să trăiască prințul României Alexandru Ioan Cuza!”.
Brașovul, cu o comunitate românească vibrantă, a fost și el cuprins de emoția Unirii. Într-un raport adresat ministrului francez al Afacerilor Externe, consulul francez L. Béclard remarca faptul că orașul „a fost iluminat ca și Bucureștiul în ziua alegerii”. Această manifestare a stârnit reacții din partea autorităților austriece, care au încercat să reprime entuziasmul localnicilor.
Potrivit Muzeului de Etnografie Brașov, ecourile acestor evenimente în Transilvania demonstrează solidaritatea românilor de pe ambele versante ale Carpaților și dorința comună de a sprijini idealul Unirii.
Surse: Ioan Bolovan, „Unirea Principatelor și Alexandru Ioan Cuza în conștiința românilor din Transilvania”; „Românii la 1859, Unirea Principatelor în conștiința europeană. Documente externe”, vol. I.
Articolul Unirea Principatelor Române, reflectată în presa transilvăneană: „Dumnezeule, ce popor este poporul român!” apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult