Urmărit național, condamnat pentru infracțiuni comise cu violență, depistat de polițiști în zona Gării Brașov. Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov au depistat un bărbat, urmărit național, pe numele căruia autoritățile au emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
La data de 13 noiembrie, în jurul orei 18:30, în zona stației CF Brașov Călători, în timp ce efectuau activități operative, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov un observat un bărbat, ale cărui semnalmente corespundeau cu cele ale unei persoane căutate.
Astfel, după ce a fost identificat bărbatul, de 34 de ani, polițiștii au constatat că acesta era urmărit național, pe numele său fiind emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru 2 ani și 4 luni, pentru săvârșirea unor infracțiunii comise cu violență.
În continuare, bărbatul a fost reținut de polițiști si introdus în cadrul unui penitenciar, urmând să execute pedeapsa la care a fost condamnat.
Articolul Urmărit național, condamnat pentru infracțiuni comise cu violență, depistat de polițiști în zona Gării Brașov apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult