Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Vasile Tofan, a ținut să facă o serie de clarificări cu referire la centura orașului Gura Humorului, considerând că ceea ce a observat zilele acestea ”este un atac absolut nemeritat la adresa președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur”, deoarece proiectarea și prețul din deviz sunt responsabilitatea firmelor care au câștigat licitația.
«Ai putea să te legi de Gheorghe Flutur pentru că este din Gura Humorului, dar nu ar fi corect. Dar pare mai degrabă așa, că dacă nu s-ar face varianta ocolitoare, „de ce nu se face?”, iar dacă se face, „de ce se face?”», a spus Tofan.
El a declarat că și Consiliul Județean a cerut clarificări privind prețurile, răspunsul primit subliniind că centura Gura Humorului este parte a Autostrăzii Nordului, pe 4 benzi, iar pe o porțiune de peste 5 km este prevăzută construirea unui viaduct sprijinit cu stâlpi de beton în albia râului Moldova.
Conform proiectantului, nu există altă posibilitate decât construirea unui viaduct pe malul stâng al râului Moldova, cu legătură către Parcul Ariniș, cu podul de trecere peste râul Moldova, cu pasarelă de trecere peste drumul spre Mănăstirea Voroneț și cu foarte multe lucrări de artă, toate acestea grevând asupra costurilor. Vicepreședintele CJ Suceava a precizat și că pe totul parcursul acestei proiectări și la momentul prezentării publice a etapei de proiectare au fost de față și reprezentanții CNAIR.
”S-au parcurs aceste etape și s-a ajuns la forma la care specialiștii companiei și-au dat acordul. Se știe că această porțiune este una dintre cele mai dificile de pe traseul Autostrăzii Nordului. Legat de prețuri, cred că pot fi întrebați proiectanții, și nu CJ Suceava. Ne pare rău că orice demers de bună credință ajunge să fie interpretat politic și cu multă răutate. CJ Suceava putea să stea pe margine, să nu se implice în proiectarea Drumului Expres Suceava – Botoșani, nici în cea a variantei ocolitoare a orașului Gura Humorului, nici a drumului paralel cu frontiera Ucrainei. Acestea erau în atribuțiile Ministerului Transporturilor și ale CNAIR. Mă întreb, era mai bine așa? În condițiile în care cei de la centru sunt extrem de ocupați, având un număr foarte mare de proiecte, iar regiunea Moldovei nu a fost întotdeauna în vârful listei de priorități, eu cred că nu”, a afirmat Vasile Tofan.
El a mai explicat că din anul 2020 legislația permite implicarea autorităților locale în proiecte care sunt pe raza lor. ”Deci legislația permite acest lucru și vă rog să observați că puține județe din țară și-au asumat să organizeze proceduri de proiectare. Toate fazele acestor proiecte sunt verificate minuțios de CNAIR, de Ministerul Transporturilor și de comisia interministerială pentru a primi undă verde la finanțare”, a subliniat vicele CJ.
”Încă o dată, pentru corecta informare a cetățenilor, atunci când vorbim de preț ar trebui să se țină seama de anvergura foarte mare a acestui proiect, cu peste 5 km de viaducte. Nu putem compara 1 km de autostradă cu 1 km de viaduct. Nu sunt în măsură să vorbesc despre tot ce presupune executarea întregului proiect și despre acest preț, dar sunt convins că cei care au făcut proiectul pot da explicații concrete despre aceste valori”, a spus Tofan.
Referitor la faptul că tronsonul de autostradă trece pe o porțiune de teren ce îi aparține lui Gheorghe Flutur, vicepreședintele Consiliului Județean a precizat că traseul trece pe parcelele a sute de cetățeni.
”Procedura de despăgubire este cea prevăzută de legislația în vigoare, este total transparentă, iar președintele Gheorghe Flutur și-a declarat posibilul viitor conflict de interese, astfel că, fiind vicepreședintele CJ Suceava responsabil cu partea tehnică, am fost împuternicit să mă ocup eu de acest proiect”, a afirmat Vasile Tofan, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava.
Reamintim că, joi, 22 februarie, Consiliul Tehnico-Economic (CTE) al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a avizat la ședința din dimineața zilei de joi, 22 februarie, Studiul de Fezabilitate (SF) pentru Autostrada A7 – tronsonul Pașcani – Suceava.
Potrivit unei informări pe care ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a postat-o joi pe contul de facebook, sectorul Pașcani – Suceava este parte din A7 (Autostrada Moldovei) și are o lungime de 62 de km, cu o valoare estimată de 7,79 miliarde de lei (fără TVA), sumă asigurată din fonduri europene care vor fi accesate prin Programul Transport. (O.S.)
The post Vasile Tofan: ”Legat de prețul centurii Humorului, cred că pot fi întrebați proiectanții, și nu CJ Suceava. Este una dintre porțiunile cele mai dificile de pe traseul Autostrăzii Nordului appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult