Cinci răniți ușor în autobuzul care ieri a ieșit în decor pe Bd. Revoluția din Decembrie din Reșița. Consecințele puteau fi însă mult mai grave.
Trecătorii aflați ieri dupăamiază în zona intersecției dintre Al. Molizilor și bulevard au putut vedea autobuzul ieșind de pe partea carosabilă, intrând pe spațiul verde din fața blocului 33 și oprindu-se la aproximativ 2m de acesta. La rândul lor, călătorii aflați în autobuz au trecut prin momente de panică atunci când mijlocul de transport a fost la un pas de a se izbi de bloc. S-a întâmplat în jurul orei 15:45, adică într-un interval orar de maximă circulație rutieră și pietonală.
În urma apelului la 112, s-au deplasat la fața locului echipaje ale poliției și ISU Semenic, o autospecială SMURD și două ambulanțe. Conform Poliției Caraș-Severin, în accident a fost implicat un autoturism și un autobuz aparținând companiei de transport local. ISU Semenic a precizat că că autobuzul a ieșit în decor după ce, mai întâi, a lovit un platan de pe marginea drumului. Din aceeași sursă, am reținut că cinci persoane au fost transportate la spital cu răni ușoare și aflate în stare de panică.
Aseară târziu, Poliția Caraș-Severin a mai informat că a fost vorba despre patru femei și un bărbat, cu toții aflați în mijlocul de transport. Acestora li s-au acordat îngrijiri medicale fără a fi necesară internarea. De asemenea, cei doi conducători auto, în vârstă de 27, respectiv de 56 de ani, au fost testați cu aparatura din dotare, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Imaginile surprinse la fața locului la scurt timp după accident arată că efectele acestuia puteau fi mult mai grave. Scriem asta având în vedere călătorii aflați în autobuz, distanța față de bloc la care acesta s-a oprit, impactul fiind atenuat de copacii interpuși în calea mijlocului de transport. Din fericire, niciun pieton nu s-a aflat în calea autobuzului. Din toate, putem deduce tragedia care s-ar fi putut întâmpla, evitată însă printr-un concurs fericit de împrejurări.