Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a declarat că pensionarii care doresc recalculare trebuie să depună la dosar adeverințele care să ateste alte venituri.
Aproximativ un milion de pensionari ar putea primi bani în plus în 2025. Recalculările recente au avut loc în urma unei analize amănunțite a veniturilor acestora, iar autoritățile sunt pregătite să implementeze schimbări importante.
Recalculările recente, care au început în toamna anului curent, vor aduce noi beneficii dacă se găsesc documentelecare să ateste munca suplimentară. Pensionarii români se pot aștepta la vești favorabile, deoarece aproximativ un milion dintre ei vor primi o majorare a pensiei în anul viitor. De notat că această majorare nu are legătură cu indexarea cu inflaţia, care se face pentru toţi pnesionarii la fiecare început de an, confrom noii legi.
Cine sunt românii care vor beneficia de TRIPLĂ mărire a pensiilor în această iarnă. Cum avantajează „mica recalculare”
Aceasta se va întâmpla după ce prima etapă de recalculare a fost finalizată pe 1 septembrie, iar a doua etapă a început pe 2 septembrie, conform surselor oficiale.
În urma primei recalculări, un număr de 3.900.000 de pensionari a obținut o creștere medie de 650 de lei. Cu toate acestea, un segment considerabil de pensionari nu a înregistrat nicio majorare în această primă fază.
Recalcularea efectuată începând cu 2 septembrie vizează pensionarii care s-au retras din activitate înainte de anul 2001. Acestora le revine obligația de a depune, până la data de 1 martie 2025, la Casa de Pensii o serie de documente care să ateste existența unor venituri suplimentare ocazionale.
Cerințe obligatorii pentru „mica” recalculare a pensiilor
„Suntem în procesul de primire a adeverințelor. O mare parte din pensionari au deja aceste adeverințe. Aceste adeverințe cu caracter nepermanent, atunci nu le-am luat în calcul acum da. Noi am creat acest drept. Dacă s-a contribuit la buget trebuie luate în calcul. Vom avea încă o recalculare, sub un milion. Avem termen 6 luni de zile să facem această recalculare cu aceste adeverințe. Trebuie să recalculam din oficiu, avem acesta obligație legală. Noi am identificat cele ce sunt deja la dosar, pe fiecare pensionar în parte. Cei care doresc să completeze cu alte adeverințe sunt bineveniți la casele teritoriale de pensii”, a declarat Daniel Baciu.
Se estimează că va exista o a doua recalculare, de mică amploare, care va viza aproximativ un milion de pensionari. Casa de Pensii are obligația legală de a recalcula pensiile din oficiu după 2011, iar autoritățile au început deja să identifice documentele necesare pentru fiecare pensionar.
Câţi bani în plus aduce „mica recalculare”, ce adeverinţe trebuie duse urgent la Casele de Pensii
Românii care au activat în domenii precum mineritul, metalurgia, siderurgia, construcțiile, industria auto și alte sectoare de activitate intensive trebuie să prezinte adeverința corespunzătoare.
Acest document ar trebui să conțină detalii despre beneficiile primite, inclusiv prime, sporuri de noapte, bonusuri pentru sărbători, condiții de muncă în izolare, muncă grea, vacanțe, activități desfășurate în weekend și orice alte condiții speciale de lucru.
Pe baza acestor adeverințe, se va realiza o nouă recalculare a pensiei, iar pensionarii care se află în această situație vor observa creșteri ale veniturilor lor după data de 1 martie 2025. Așadar, aproximativ un milion de pensionari ar putea primi bani în plus anul viitor.
Trei situaţii legate de valorificarea adeverinţelor
*Adeverințele emise anterior datei de 18.06.2021 (data de la care a intrat în vigoare Ordinul Ministrului Muncii și Protecției Sociale nr.487/2021) se vor valorifica dacă sunt îndeplinite doua condiţii:
1. îndeplinesc condițiile de valabilitate și legalitate, chiar dacă nu sunt conforme cu modelul prevăzut în anexa la Ordin şi
2. angajatorul a facut mențiunea că asupra veniturilor respective s-a datorat contribuția de asigurări sociale de stat.
*Adeverințele eliberate dupa data de 18.06.2021 (data de la care a intrat în vigoare Ordinul Ministrului Muncii și Protecției Sociale nr. 487/2021 privind efectuarea operațiunilor de evaluare a pensiilor) se vor valorifica dacă sunt îndeplinite două condiţii:
1. este respectat modelul prevăzut în anexa la Ordin
2. angajatorul a făcut mențiunea că asupra veniturilor respective s-a datorat contribuția de asigurări sociale de stat.
În cele două situaţii, drepturile recalculate se acordă începând cu data de 1.09.2024.
*Adeverinţele eliberate după data de 01.09.2024, data de la care a intrat în vigoare Legea nr. 360/2023, se vor valorifica dacă sunt îndeplinite două condiţii:
1. este respectat modelul prevăzut în anexa 6 la lege
2. angajatorul a făcut mențiunea că asupra veniturilor respective s-a datorat contribuția de asigurări sociale de stat.
În această situaţie, drepturile de pensie vor fi recalculate și acordate cu data de 1 a lunii următoare depunerii cererii.
Determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001
La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează venitul total lunar realizat, brut sau net, după caz, asupra căruia s-a datorat, potrivit legii, contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat, a precizat Cornelia Miclea.
Ea a menţionat că venitul total lunar realizat, brut sau net, după caz, se dovedeşte prin adeverinţă, eliberată pe baza statelor de plată, de către angajatori, deţinătorii legali de arhive sau operatorii economici autorizaţi de Arhivele Naţionale pentru prestarea serviciilor arhivistice care au dreptul legal de a certifica aceste date.
În situaţiile în care pentru o anumită perioadă nu se poate face dovada venitului total lunar realizat, la determinarea punctajelor lunare se utilizează salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, precum şi sporurile cu caracter permanent care sunt înscrise în carnetul de muncă ori sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de către angajatori, deţinătorii legali de arhive sau operatorii economici autorizaţi de Arhivele Naţionale pentru prestarea serviciilor arhivistice, care au dreptul legal de a certifica aceste date.
Adeverinţele eliberate de angajatori, de către deţinătorii legali de arhive sau operatorii economici, precum şi documentele necesare stabilirii şi/sau recalculării drepturilor de pensie, emise potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, se certifică prin ştampilă şi semnătură olografă a conducătorului entităţii sau a persoanei delegate în acest sens.
Angajatorii, deţinătorii legali de arhive, precum şi operatorii economici autorizaţi în vederea prestării de servicii arhivistice sunt direct răspunzatori, în condiţiile legii, de legalitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor, elementelor şi informatiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deţinute, în adeverinţele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.
Adeverinţele, depuse în original la sediul Casei Judeţene de Pensii
În vederea recalculării dreptului de pensie, aceste adeverinţe trebuie depuse în original la sediul Casei Judeţene de Pensii.
“Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii este prima lege din sistemul public care recunoaște aceste drepturi pensionarilor, astfel încât să poată fi valorificate în calculul pensiei cu condiţia esenţială ca asupra acestor sporuri să se fi datorat, potrivit legii, contribuția de asigurări sociale de stat”, a spus directorul executiv al CJP Alba.
Miclea a subliniat că pentru perioadele de după 31 martie 2001, nu este necesară prezentarea de adeverinţe cu aceste venituri brute, întrucât informaţiile sunt preluate din declaraţiile nominale de asigurare, precum şi din contractul de asigurare socială ori din declaraţia individuală de asigurare.
„Aceste informaţii se regăsesc în bazele de date ale Casei Judeţene de Pensii Alba şi cuprind elementele pe baza cărora se stabilesc: stagiul de cotizare în sistemul public de pensii, punctajul lunar şi punctajul anual pentru asiguraţii sistemului public de pensii.
În situaţiile în care, pentru perioadele ulterioare datei de 31.03.2001, existenţa raporturilor de muncă sau de serviciu nu poate fi dovedită prin declaraţia nominală de asigurare, în vederea stabilirii stagiului de cotizare, a punctajului lunar şi a punctajului annual, pot fi valorificate şi alte acte doveditoare, întocmite în condiţiile legii”, a spus Cornelia Miclea.
În situaţiile în care, pentru anumite perioade, se constată erori în cuprinsul declaraţiei privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat şi/sau al declaraţiei nominale de asigurare, indiferent de cauzele producerii acestora, iar angajatorii sau entităţile asimilate angajatorilor, precum şi persoanele juridice sau fizice plătitoare de venituri se află în imposibilitatea de a întocmi şi depune declaraţie rectificativă în vederea stabilirii stagiului de cotizare, a punctajului lunar şi a punctajului annual, pot fi valorificate informaţiile din alte acte doveditoare, întocmite potrivit legii.
Obligaţia prezentării actelor doveditoare revine persoanei în cauză ori reprezentantului legal al acesteia
În situaţia în care există suspiciuni cu privire la legalitatea actelor doveditoare depuse la documentaţia pentru stabilirea/modificarea prestaţiilor de asigurări sociale şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, casele teritoriale de pensii şi/sau CNPP pot solicita, în scris sau prin poşta electronică, persoanei/pensionarului/angajatorului sau deţinătorului legal de arhivă sau operatorului economic, documente şi informaţii suplimentare.
Persoanele juridice care au dreptul legal de a certifica aceste date necesare stabilirii drepturilor de asigurări sociale sunt obligate să transmită casei teritoriale de pensii şi/sau CNPP copii certificate pentru conformitate cu originalul ale actelor care au stat la baza emiterii documentelor respective.
Angajatorii, deţinătorii legali de arhivă sau operatorii economici autorizaţi au obligaţia de a răspunde în termen de 30 de zile de la data primirii solicitării.
În această situaţie, termenul de soluţionare a cererii de stabilire/modificare a prestaţiilor de asigurări sociale şi/sau a altor drepturi prevăzute de legi speciale se prelungeşte corespunzător.
În cazul în care angajatorii, deţinătorii legali de arhivă sau operatorii economici autorizaţi infirmă realitatea datelor din documentul supus verificării sau nu transmit, în termenul prevăzut menţionat anterior, documentele care au stat la baza eliberării acestuia sau documentele transmise conţin date contradictorii sau neconcludente, la stabilirea/modificarea drepturilor, casa teritorială de pensii şi/sau CNPP nu va utiliza datele din documentele a căror realitate nu a fost confirmată sau, după caz, va proceda la revizuirea drepturilor, prin excluderea din calcul a datelor din respectivele documente.
În situaţia în care angajatorii, deţinătorii legali de arhivă sau operatorul economic autorizat transmit/transmite documentele solicitate cu depăşirea termenului, dar nu mai mult de 6 luni, decizia casei teritoriale de pensii se revizuieşte, în condiţiile legii.
Pensionarii care nu au avut venituri nepermanente nu trebuie să prezinte adeverințe la casa de pensii, a spus Cornelia Miclea.
De asemenea, pensionarii care au câştigat în instanţa de judecată valorificarea adeverinţelor depuse nu vor mai primi o nouă decizie de recalculare, acestea fiind recalculate ca urmare a punerii în aplicare a sentinţelor, a precizat aceasta.
Menţiune: pentru situaţiile prevăzute la art. 139 alin. (3) din Legea nr. 360/2023, la determinarea punctajelor lunare, sumele reprezentând:
*formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale;
*premiile anuale şi premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite;
*recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate;
*al treisprezecelea salariu;
*formele de retribuire pentru „orele suplimentare” realizate peste programul normal de lucru;
*sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică şi care asigură perfecţionarea de specialitate a învăţătorilor şi educatorilor;
*indemnizaţiile de muncă nenormată;
*alte sporuri care nu au avut caracter permanent pentru care s-a datorat contribuţia de asigurări sociale
*se valorifică numai în situaţia dovedirii acestora prin adeverinţă întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 6 la lege.
Sursa: romaniatv.net
Citeste mai mult