Un tânăr de 31 de ani, din Cisnădie, care a fost dat dispărut și căutat de către polițiștii din Sibiu, a fost găsit decedat în noaptea de 5 spre 6 august, în jurul orei 23.50, în zona satului Căpâlna.
În cursul zilei de ieri IPJ Sibiu a fost sesizat cu privire la plecarea voluntară a numitului PASCARIU FLAVIU ȘTEFAN, domiciliat în orașul Cisnădie, jud. Sibiu. Pesoana, în vârstă de 31 de ani, a fost găsită decedată în noaptea de 5/6 august, în jurul orei 23.50, în apropierea unui drum public ce leagă localitățile Șugag și Sebeș, din județul Alba.
Serviciul de Salvamont Alba, împreună cu ISU Alba, au intervenit pentru extragerea unei persoane decedate în urma unui accident mortal de motocicletă, în satul Căpâlna din comuna Săsciori.
Motocicleta a fost depistată în apropierea tânărului, iar din investigațiile preliminare efectuate de către polițiști nu au rezultat indicii care să sugereze faptul că tânărul ar fi fost victima unei infracțiuni comise cu violență.
Trupul sibianului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Alba pentru efectuarea autopsiei.
Polițiștii din cadrul I.P.J. Alba au deschis o anchetă în vederea stabilirii circumstanțelor exacte în care a survenit decesul tânărului.
The post Vezi cine este motociclistul decedat în tragicul accident rutier de la Căpâlna first appeared on sebesinfo.ro | stiri sebes | ziar sebes.
Sursa: www.sebesinfo.ro