Bibliotecara Liliana Pîntea, din comuna Hangu, a obţinut premiul Mentor, pentru excelență în educație, oferit de MOL România și Fundația Pentru Comunitate. Gala Premiilor Mentor, ajunse la a XIII-a ediţie, a avut loc ieri, 26 aprilie, la Timişoara. Invitatul de onoare al Galei a fost Ioan Holender, cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena, originar din Timișoara.
Liliana PÎNTEA, prima din dreapta, între laureaţii Galei Premiilor Mentor, pentru excelenţă în educaţie
“Laureații, care au fost nominalizați la această distincție de către elevii lor și de către părinții elevilor, au fost premiați cu câte un trofeu realizat de artistul sticlar Ioan Nemțoi și cu câte un premiu în valoare de 8.000 de lei. Premiul Mentor pentru excelență în educație a fost acordat anual, începând din 2010, profesorilor și antrenorilor, care au descoperit tineri talentați, i-au îndrumat încă de la începutul carierei lor și au avut un rol important în evoluția profesională a discipolilor lor. Prin acordarea acestui premiu, organizatorii doresc să recunoască public valoarea muncii și rezultatele excepționale înregistrate de acești dascăli deosebiți care sunt apreciați de elevi, părinți, colegi și de întreaga comunitate în care își desfășoară activitatea”, au precizat organizatorii.
Prezentarea video a bibliotecarei Liliana Pîntea:
Cei 10 premianți au fost selectați dintre cele 238 de nominalizări depuse de elevi, părinți sau profesori în perioada mai-decembrie 2022:
Bodea György, profesor de chimie, Cehu Silvaniei
Csavar Mária, profesor de limbă și literatură română, Gheorgheni
Maria Cristina Dan, profesor de vioară, Timișoara
Dobra Judit, profesor de limbă și literatură maghiară, Sfântu Gheorghe
Ilie Crinu Florinel, antrenor de kaiac, București
Liptak Martin, antrenor de înot, Arad
Cristian Mihai Maliș, antrenor de canotaj, Orșova
Liliana Pîntea, bibliotecar, Hangu, Neamț
Ilie Rus, profesor de fizică, Beiuș
Mihai Trandafirescu, antrenor judo, Ploiești.
Mai multe detalii despre program AICI şi AICI. (M. CONSTANTINESCU)
The post VIDEO Bibliotecara Liliana Pîntea, din Hangu, a obţinut premiul Mentor, pentru excelenţă în educaţie appeared first on Stiri Neamt.
Citeste mai mult