Cele trei persoane aflate în mașina care a plonjat în râul Olt au fost găsite inconștiente, după extragerea mașinii din apă. Printre victime se numără un minor de 5 ani și o tânără de 23 de ani.
Evenimentul s-a petrecut marți seară, în jurul orei 18.00, pe drumul județean 703P, în comuna Racovița, un autoturism se află în râul Olt.
„Astăzi, 4 februarie 2025, în jurul orei 18:00, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au fost sesizați despre faptul că, pe drumul județean 703P, în comuna Racovița, un autoturism se află în râul Olt.
Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului și au confirmat incidentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea, Eduard Văduva.
În cel mai scurt timp, pompierii militari vâlceni au intervenit, reușind să tracteze autoturismul până la mal.
Din interiorul acestuia au fost extrase trei persoane, inconștiente: un minor de aproximativ 5 ani, o femeie de 23 de ani și un bărbat de 68 de ani, toti din comuna Perișani, județul Vâlcea.
Bărbatul de 68 de ani este tatăl fetei de 23 de ani, iar minorul este nepot.
Echipajele medicale sosite la fața locului efectuează manevrele de resuscitare.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate cauzele și împrejurările producerii accidentului.
Articolul VIDEO Cei doi adulți și un minor aflați în mașina care a plonjat în Olt, găsiți INCONȘTIENȚI apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult