Pe rețelele de socializare au apărut deja imagini cu urmările ploii torențiale din Craiova: mașini sub ape și străzi transformate în râuri învolburate.
De altfel, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a și anunțat pe una dintre paginile sale de socializare că a decis închiderea unor pasaje din municipiu. Ploaia nu a respectat normativele europene, potrivit edilului.
„A plouat deja peste 25 de litri/ mp în Craiova, ceea ce înseamnă că începe să fie depășită cantitatea de apă ce poate fi preluată de sistemul de canalizare care este realizat, conform normativelor europene, la 25 l/mp. Am închis pasajele de la Universitate și din Bariera Vâlcii și au fost suspendate toate activitățile dedicate Zilelor Craiovei, din zona centrală. Dacă aveți probleme deosebite, vă rog să sunați la telefonul cetățeanului 0251/984. Toate utilajele Companiei de Apă Oltenia sunt deja în teren, în zonele cu probleme”, a anunțat Olguța Vasilescu, pe Facebook.
Urmările ploii torențiale din Craiova. Gospodării inundate
Edilul a revenit și a mai anunțat că se închide și pasajul Electroputere. „La Pasajul Titulescu, vă rugăm să folosiți doar partea supraterană și să evitați zona cu giratoriu. Circulația tramvaiului a fost întreruptă. Am suplimentat numărul de autobuze pe trasee. S-a depășit cota de avarie la Canalul Râului”, a mai scris Olguța Vasilescu, pe Facebook.
Potrivit ISU Dolj, în acest moment se intervine pentru scoaterea apei din gospodări pe străzile Homer, Macului, Aleea 1 Bâlteni și Oscar Obedeanu. De asemenea, a fost degajat un copac căzut pe un autoturism, pe strada George Breazul, bl. H 22.
Citeste mai mult