Marile orașe din România se pregătesc pentru deschiderea celor mai spectaculoase târguri de Crăciun din 2024, titrează digi24.ro. Majoritatea târgurilor se vor deschide la finalul acestei luni, însă sunt și orașe importante din țară care ”au furat startul”.
Sărbătorile se apropie cu pași repezi, așa că mai sunt doar câteva zile până se vor deschide porțile târgurilor de Crăciun din România. Timp de aproximativ două luni, românii, dar și turiștii străini se vor putea bucura de zecile de târguri festive din cele mai mari piețe și parcuri. Primele târguri de Crăciun din țară au fost deja deschise la Craiova și Sibiu, acolo unde s-a dat start magiei sărbătorilor încă de vineri, 15 noiembrie.
Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca se deschide vineri, pe 22 noiembrie, în Piața Unirii, iar inaugurarea iluminatului de sărbători în oraș este planificată pentru 1 decembrie, de Ziua României. În acest an, la deschiderea târgului de iarnă nu vor mai exista tradiționalele focuri de artificii, ci un spectacol cu drone și lumini.
Târgul de Crăciun din Piața Constituției, București, se deschide pe 29 noiembrie, iar tot atunci, în Piața Sfatului din Brașov, se va deschide unul dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun din România. Tot la sfârșitul lunii, în 29 noiembrie se deschide târgul de Crăciun de la Oradea, și se anunță a fi unul dintre cele mai frumoase evenimente din oraș.
În data de 30 noiembrie se deschide târgul de Crăciun de la Timișoara, acolo unde se vor organiza evenimente în trei piețe din Cetate. Astfel, vizitatorii pot descoperi târguri de Crăciun în Piața Victoriei, Piața Libertății și Piața Sfântul Gheorghe.
Târgul de Crăciun din acest an din municipiul Satu Mare va avea loc între 29 noiembrie 2024 și 3 ianuarie 2025, în Piața 25 Octombrie. Evenimentul va găzdui 30 de căsuțe unde producătorii și comercianții locali vor oferi bunătăți tradiționale, dulciuri, specialități, suveniruri și articole specifice sărbătorilor de iarnă.
Citeste mai mult