Vlad Covaliu a luat argintul la Campionatele Mondiale de Scrimă de juniori din China
Rezultat de excepție obținut de Vlad Covaliu la Campionatele Mondiale de Scrimă pentru juniori, unde a pus mâna pe medalia de argint.
Fiul președintelui COSR Mihai Covaliu a ajuns până în finala probei de sabie a competiției desfășurată în China. În ultimul act, Covaliu a fost învins de italianul Cosimo Bertini cu 15-12. Covaliu junior era considerat principalul favorit al concursului. Românul a intrat direct turul secund, unde a trecut fără probleme de conaţionalul Cristian Macovei, cu 15-7, apoi l-a învins cu 15-10 de polonezul Aleksander Denkiewicz.
În optimile de finală a câştigat clar în faţa italianului Leonardio Reale, scor 15-7, ulterior în sferturi l-a depășit pe egipteanul Yassin Khodir cu 15-11, pentru ca în penultimul act să dispună de un alt polonez, Benedykt Denkiewicz, cu 15-7. „Vlad Covaliu este vicecampion mondial 2025. El l-a înfruntat în finala Campionatului Mondial de Scrimă pentru Juniori și Cadeți pe Betini Cosimo (Italia), dar a cedat la scorul 12-15. Felicitări, Vlad! Felicitări antrenorilor Shturbabin Valeriy, Dolniceanu Tiberiu și Covaliu Irina”, a transmis Federația Română de Scrimă pe Facebook.
Articolul Vlad Covaliu a luat argintul la Campionatele Mondiale de Scrimă de juniori din China apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult