Temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale ale perioadei, până după jumătatea lunii mai, în timp ce cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele specifice pentru acest moment al anului, potrivit prognozei meteo pentru următoarele patru săptămâni emise vineri de Administrația Națională de Meteorologie.
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.
Vremea în săptămâna 21-28 aprilie
Valorile termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile nordice.
Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării, dar cu posibilitatea unui uşor excedent în zona Carpaţilor Meridionali, Occidentali şi în sud-vest şi a unui uşor deficit în extremitatea de nord a teritoriului.
Vremea în săptămâna 28 aprilie – 5 mai
Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în toate regiunile.
Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi uşor deficitare, mai ales în regiunile vestice şi nord-vestice.
Vremea în săptămâna 5-12 mai
Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval în regiunile sud-estice şi vestice, iar în rest va fi uşor deficitar, potrivit ANM.
Vremea în săptămâna 12-19 mai
Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării.
Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi uşor deficitare în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Sursa: romaniatv.net
Articolul Vremea în următoarele patru săptămâni. Temperaturi uşor mai ridicate decât cele normale de Paște și 1 Mai apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult