Ziua Națională a României va fi sărbătorită la Bocșa pe Insula Paradis. Nu vor lipsi discursurile oficiale, bucatele tradiționale și muzica.
Și Bocșa se pregătește de sărbătoare. Vineri, de Ziua Națională a României, bocșenii sunt așteptați pe Insula Paradis, acolo unde sărbătoarea se va deschide cu un Te Deum, slujbă oficiată de slujitorii bisericilor din Bocșa, va continua cu alocuțiuni din partea partidelor politice, urmate de un moment artistic susținut de elevi ai școlilor bocșene, în acordurile fanfarei.
Nu vor lipsi nici demonstrațiile în arta gastronomică, totul fiind încununat de muzica asigurată de un DJ.
Organizatorii sunt elevii și cadrele didactice de la Liceul Teoretic „Tata Oancea” din Bocșa, cu sprijinul primarului Mirel Pascu, și în parteneriat cu Casa Orășenească de Cultură, Biblioteca Orășenească „Tata Oancea”, Primăria și Consiliul Local.
Sursă foto: Arhivă
Citeste mai mult